SCRISOARE DESCHISA CATRE MyKey
Sal’tare my friends!
Neplanificat, nesperat, am ajuns pe meleagurile SOARELUI RASARE in Tokyo, unde am mancat delicioase alge, am bagat sub masa cativa simpatici bastinasi folosindu-ma de propria lor arma = SAKE, unde mi-am zgariat retina de inghesuiti zgarienori, unde am furnicat in furnicarul tipic japonez, unde am fotografiat si am filmat mai ceva ca un turist japonez, unde m-am dat pe sine cu tot felul de punctuale trenulete (vezi: in Tokyo pe sine ), unde etc,... si unde nu am devenit SHOGUN, desi mi-ar fi suras ideea,...nu ca sa ma dau razboinic, ci pentru ca eventual sa beneficiez de serviciile finutelor gheise.
Drumul meu pana in indepartata Asie si inapoi nu a semanat, din pacate, cu cel al lui Marco Polo, asa ca la intoarcere, dupa 10 ore de zbor Tokyo-Moscova, dupa o escala de 14 ore in aeroportul din Moscova (in care am dormit la fara-frecventa pe o superb de jegoasa mocheta made in URSS), dupa alte 3 ore de zbor Moscova-Otopeni si dupa alte 2 ore Otopeni-Bucuresti-home, m-am trezit in fata portii propriei resedinte scormonind zadarnic prin buzunare... dupa chei..., si gardul meu e tepos de tipul anti-sarit-parleazul!
Dupa ce, intr-un tarziu, al meu frate (sa-i dea Dumnezeu sanatate!) mi-a rezolvat asediul propriei porti, a urmar inceputul asediului propriei usi,... a propriei case, pe care tot intr-un tarziu l-am rezolvat cu ajutorul sotiei mele (sa-i dea Dumnezeu sanatate!), care desi aflata la job a facut niste artificii ce tin de domeniul magiei ca sa-mi parvina o cheie de rezerva.
Dupa toate aventurile astea,... patruns, in sfarsit, in propria-mi casa,... am lesinat pe propria-mi canapea. La un moment dat, aceiasi usa de la intrare care pana de curand se incapatana sa se deschida, se tranti brusc de perete si cu generozitate le lasa sa intre in chiote de fericire pe gagycutyly lu' moy (=fetitele mele Anda si Mara + a mea dule sotie , sa le dea Dumnezeu sanatate!). Emotionat de mult-asteptata revedere, dupa lungi imbratisari in care ne-am descarcat tot dorul cumulat, m-am grabit sa le dau cadourile nipone,...dar m-am grabir degeaba, pentu ca lacatelul care-mi securiza bagajul de cala se incapatana sa se deschida in lipsa propriei cheite disparuta si asta la fel de misterios ca surorile sale;...am folosit surubelnita, patent, ciocan... si in final foarfeca.
Ca sa n-o mai lungesc;...in ocazionalele noastre sesiuni de bere am cunoscut proiectul MyKey inca din faza in care nu se concretizase. De la bun inceput ideea mi s-a parut excelenta, dar sunt convins ca reusita unui astfel de proiect necesita mult timp, multa rabdare, avand in vedere societatea mioritica reticenta si crizata, in care tot romanul este nevoit sa-si reconfigureze prioritatile in functie de bugete din ce in ce mai mici.
Recunosc,...initial incadrasem oferta voastra la capitolu “mofturi” in lista mea de prioritati; si cum nu prea imi permit sa-mi mai satisfac mofturile, nu o luasem in calcul.
Se pare ca m-am inselat!
Dupa cum v-am exemplificat, in ultima perioada am avut peripetii absurdo-aiuristico-hilaro-inerente in urma carora mi-am ratacit de cateva ori cheile si am realizat utilitatea ofertei voastre, asa ca, i-am schimbat incadrarea de la capitolul “mofturi” la capitolul “necesitati”!
Am multe chei care au nevoie de o cheie;...sper sa faceti si voi o reducere, asa,... in numele trecutelor si viitoarelor noastre sesiuni de bere
Cu prietenie,
Tibi
PS: cand mai punem si noi de-un pahar de vorba
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu