Consider ca LEAPSA asta din zona blogeritului, pe langa faptul ca provoaca dezbateri de multe ori pe teme sterile, e folosita de majoritatea celor care o initiaza pentru a-si mari numarul de vizitatori, ceea ce nu zic ca ar fi un lucru rau, dar e total neinteresant pentru unul ca mine care am un blog nestructurat pe cuvant, si nu cred ca in Romania audienta certifica valoarea.
De data asta, insa, este altceva, in primul rand pentru ca am primit acest premiu de la Cristina, al carui blog cu o tematica aparte ma ajuta sa inteleg mai bine oamenii pe care-i fotografiez, si in al doilea rand penrtu ca sunt convins ca ea mi-a acordat un premiu-leapsa nu o leapsa-premiu.
Iarasi deci...din cate am inteles: (1) premiul trebuie afisat, (2) trebuie mentionat cel care mi l-a acordar,...si cu parere de rau, (3) premiul trebuie dat mai departe,... deci... iarasi deci...nu o sa mi-l pot pune in prafuita vitrina cu trofee alaturi diploma de prim-Soim al Patriei. Si... mai era ceva...aaa da, trebuie anuntati cei caraora le dau premiul ca sunt... leapsa.
Deci...iarasi deci:
1.Afisare
2. Multam colegei de soimarit (aripa tanara) pentru ca a acordat coronita felului haotic in care imi arunc fotografiile pe acest blog!
3. O sa dau mai departe coronita lui Cojo a lu' Virgil pt ca ii prevad un viitor stralucit in blogerit , si sper sa-si aduca aminte cand va deveni mare ca eu incurajat-o... sa devina mare. Ar mai fi multi carora le-asi acorda premiu, dar nu cu pretentia de a participa la premiu-leapsa. O sa mentionez cativa dintre cei care din punctul meu de vedere au bloguri de urmarit: Cristi care redefineste cu simplitate si bun-gust conceptul de nud in fotografie, Andrei Pandele autorul fotografiilor interzise, Florin Andreescu as al peisajului si nu numai, care urmeaza sa aiba o expozitie luna viitoare, Daniel Mihailescu fotoreporter AFP.
multumesc, multumesc, o voi da mai departe
RăspundețiȘtergereNu m-am gindit deloc cam care ar fi motivele unui astfel de joc (mai ales ca nu urmaresc eu cine stie ce multe chestii pe net), cu toate ca ma gindeam ca e ceva din zona superstitiosului virtual (de genul: daca vei trimite acest... ti se vor indeplini dorintele etc.), dar intorsatura pe care a luat-o - de leapsa amintirilor - m-a prins atit de mult, incit zilele astea incepusem o alta leapsa cu colegii din institut pe tema comunismului.
RăspundețiȘtergereAcum, cind vad cui a dat Octavian premiul, imi vine sa-mi dau arama pe fata, sa recunosc ca nu sint soim al patriei cutezator, ci strut care ar trebui sa-si bage capul in nisip de rusine si sa lase din mina coronita pe care si-a insusit-o pe nedrept.
Cristina, te asigur ca meriti coronita din plin, deci...iarasi deci, nu are de ce sa-ti fie rusine. Imi pare rau ca nu am reusit sa fiu mai explicit; nu sunt impotriva jocurilor astea in virtualul blogeritului, iar leapsa amintirilor soimaresti mi se pare un exercitiu interesant la care asi participa fara retineri. Consider ca este un joc necesar, pe care af fi bine sa-l repetam din cand in cand, pentru ca pe noi cei care am pionoierit si somarit sa ne ajute sa nu uitam , iar pe cei mai tineri sa realizeze de ce trebuie sa se fereasca.
RăspundețiȘtergereOfff, ce spui tu imi aminteste de povestea foarte trista a unui batrin dintr-un sat... In 2005 am stat de vorba cu el despre prima perioada a comunismului, familia lui fusese declarata oficial familie de chiaburi, iar el - plimbat prin puscarii imediat ce se-ntorsese de pe front.
RăspundețiȘtergereAtunci cind am stat de vorba, abia isi revenise dupa un accident vascular si vorbea greu, dar amintirile lui despre comunism erau atit de puternice, ca pierderea unei bune parti a memoriei nu le afectase... Asta pt ca batrinul suferise enorm de mult si plingea atunci cind imi povestea...
Atunci cind am plecat, mi-a spus (chestie pe care de foarte multe ori mi-o amintesc atunci cind ma apuc sa fac vreun lucru): "Asta e istoria adevarata pe care ar trebui s-o cunoastem noi toti. Istoria asta pe care am trait-o." Exact ceea ce spui si tu. Mai mult sau mai putin, memoria asta trebuie "exorcizata" intr-un fel prin povestire si impartasire.
Ti-am urmat sfatul si am fost la expozitia lui Andrei Pandele, chiar cu 15 min inainte de inchidere. Senzatie de incredibil, imposibil, absurd si amintiri vagi, impresia de "illo tempore", de "asta nu s-a petrecut in timpul vietii mele, ci intr-un timp atemporal". Uluitor cum banalul cotidian capata in "fotografiile interzise" valoare de mit si emblema socio-politica.
RăspundețiȘtergereAm plecat de-acolo cu impresia ca m-am uitat pe niste fotografii intr-adevar interzise, pentru ca totul - oricit ar fi fost de divers continutul fotografiat - accentueaza si chiar sugereaza la nivel vizual esenta acelei perioade: uniformitatea comunista, lipsa de identitate si disperarea de a capata o forma, de a redefini limitele normalitatii sociale. Intr-un anumit fel, am avut senzatia ca fotografiile astea sint un fel de concretizare a unei memorii traumatizate, care isi pierduse reperele. Memoria refuzata si interzisa oficial a oricui a trait pe vremea aia si care acum de multe ori ajunge sa se teama de umbra propriilor amintiri.
Ma bucur ca ai reusit sa ajungi, merita! Fotografiile au o incontestabila valoare documentara. iar stilul explicit si nefortat in care Andrei decupeaza in realitate, dovedeste ca fotoreportajul este o arta.
RăspundețiȘtergere